Târgoviște: Încep lucrările și la Școala ”Mihai Viteazul”. Proiect de peste 18 milioane lei

72

La Târgoviște, au debutat și lucrările de amenajare de șantier pentru investiția care este implementată la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”, unul dintre cele mai mari proiecte de modernizare a unei unități de învățământ din Târgoviște.
Potrivit primarului municipiului, Daniel Cristian Stan, ”acesta are o valoare totală de 18.496.227,26 lei (inclusiv TVA) și echivalează cu transformarea din temelii a unității de învățământ amintite, care va fi reabilitată în întregime, se vor construi șase corpuri noi de clădire, realizându-se creșterea numărului de săli de curs de la 22 la 36, se va construi o sală de festivități, se va extinde sala de sport, se vor construi grupuri sanitare și vestiare aferente zonei sportive, la care se adaugă o clădire tehnică”. 
Lucrările sunt finanțate prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, „Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”, iar durata maximă de execuție este de 12 luni.

Având în vedere lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, aproximativ 500 de copii din ciclul primar s-au mutat temporar la Școala „Grigore Alexandrescu” care beneficiază de spații generoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.