Târgoviște: Donație importantă la Maternitate

127

Dorna și Salvați copiii, cărora li s-a alăturat jucătoarea de tenis Simona Halep, deruleză în maternitățile din România campania „Grijă pentru copii”, în cadrul căreia, cu ajutorul sponsorilor și al donatorilor, echipează cu aparatură de ultimă generație secțiile de Neonatologie.

Vineri, 12 iulie, la Târgoviște, Spitalul Județean de Urgență a primit un incubator de transport, maternitatea de aici fiind una din cele 10 echipate anul acesta cu sprijinul Dorna.

Prin campania „Grijă pentru copii” au fost dotate 66 de maternități cu echipamente medicale în valoare de 800.000 de euro.

Salvați copiii a început în anul 2010 lupta pentru ajutorarea medicilor și a spitalelor să salveze viețile micuților născuți prematur și a inițiat programul Fiecare Copil Contează. În cadrul acestuia, organizația și-a propus să-și concentreze eforturile pe dotarea maternităților cu echipamente medicale performante și, foarte important, pe dezvoltarea programelor de suport parental adresate familiilor din comunitățile defavorizate. De la începutul campaniei, au fost dotate 88 de maternități și secții de nou-născuți cu 515 echipamente medicale moderne în valoare de 4.000.000 de euro, asigurându-se astfel supraviețuirea a peste 42.000 de nou-născuți.

Efortul trebuie să continue, pentru că, de cele mai multe ori, de un incubator sau de un aparat de suport respirator depinde viața celor născuți prea devreme într-un sistem medical vulnerabilizat.

Pentru anul curent, Salvați Copiii a centralizat peste 35 de solicitări de echipamente medicale pentru dotarea maternităților din țară, iar suma necesară pentru ca aceste unități să poată interveni adecvat pentru salvarea prematurilor este de aproximativ 900.000 de euro. Potrivit Salvați copiii, cerințele sunt diverse și cu atât mai urgente: incubatoare pentru terapie intensivă neonatală, mese de resuscitare, ventilatoare neonatale, monitoare pentru funcții vitale, pulsoximetre, lămpi de fototerapie, aparate de radiologie, baloane pentru reanimare, analizoare de gaze, aparate pentru vizualizarea venelor.

În anul 2019, 115 aparate medicale vitale nou-născuților prematur vor ajunge la 49 de maternități. Până la sfârșitul anului, numărul maternităților dotate în cadrul campaniei de reducere a mortalității infantile se va ridica la 96, cu un total de 630 de echipamente.

Un partener important în programul de dotare a maternităților cu echipamente medicale este Dorna, care s-a alăturat efortului Salvați Copiii în 2013, susținând lupta pentru viață a copiilor născuți prematur prin campania ”Grijă pentru copii”. Începând cu 2015, Simona Halep s-a alăturat acestei cauze, îndemnând la implicarea activă a fiecăruia dintre noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.