Dâmbovița: Tabere de vară la Peștera Ialomiței, oferite pentru rezultate excelente la școală

40

În perioada 15-17 iulie, la Centrul Cultural-Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mănăstirea Peștera Ialomiței, s-a organizat o tabără de vară, oferită celor 30 de tineri de la Parohia Gheboaia, din Protoieria Târgoviște Sud, câștigători ai etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic „Hristos, sufletul satului meu”, organizat în Patriarhia Română, prin Proiectului Național anual pentru tineret, denumit Hristos împărtășit copiilor.

Pe lângă programul duhovnicesc, între activitățile recreative au fost incluse discuții pe diverse teme, jocuri de comunicare, de dezvoltare personală, activități de team-building, activități de autocunoaștere, drumeții pe trasee montane, concursuri de cultură generală, de abilități practice și de îndemânare, toate acestea fiind coordonate de preotul paroh Nicolae Iordache.

În această perioadă, tot la Mănăstirea Peștera Ialomiței, se desfășoară o altă tabără de vară, pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a oferit-o celor 15 de elevi merituoși, fii ai eparhiei, care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiadele și Concursurile Naționale de anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.