Târgoviște: Ce modernizări presupune proiectul care a debutat în Piața Tricolorului

129

Încă un proiect al administrației Stan a debutat la Târgoviște.

De luni, 22 iulie, pentru nouă luni (dacă se respectă termenele contractuale), Piața Tricolorului va fi în reabilitare, o investiție mult așteptată de târgovișteni și nu numai, dat fiind faptul că Platoul Prefecturii – cum mai este cunoscută piața – nu a fost niciodată modernizată, ci doar cârpită și parțial ”reparată” de-a lungul anilor.

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, a oferit câteva detalii despre proiect: ”Piața Tricolorului va fi reabilitată integral în cadrul unei investiții care presupune, în linii mari, realizarea unui paviment din granit, durabil, ușor de întreținut, amplasarea de mobilier urban nou, inclusiv a mai multor fântâni arteziene, realizarea unui iluminat general și ornamental cu elemente moderne și economice, refacerea traseelor instalațiilor edilitare electrice, a celor de apă și canalizare, realizarea unor spații verzi care să îmbunătățească calitatea spațiului civic. Durata proiectului este de 9 luni, iar rezultatul va fi deosebit, actualul platou din centrul orașului urmând a fi transformat într-un spațiu urban primitor și relaxant”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.