Dâmbovița: Intervenție contracronometru. Un bunic și nepotul de 3 ani, scoși dintr-un puț adânc de 10 metri

51

Pompierii dâmbovițeni, într-o intervenție contracronometru!

Salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște au fost solicitați să intervină la Ulmi, unde un copil și un adult au căzut într-un puț foarte îngust, cu diametrul de aproximativ 60 cm și o adâncime de 10 metri!

La locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.

Când pompierii au ajuns la locul intervenției, cele două victime erau, din fericire, conștiente, putându-se comunica.

 În cel mai scurt timp, pompierii au reușit să scoată prima dată minorul de 3 ani și imediat după acesta și adultul, bunicul copilului, de 59 de ani.

Cele două persoane au fost transportate la spital cu cele două ambulanțe SAJ.

(sursa și foto: ISU Dâmbovița)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.