Turul României la ciclism trece prin Târgoviște și Pucioasa și în premieră pe TransBucegi

165

Turul României la ciclism trece și în acest an prin Dâmbovița!

A 52-a ediție a Turului României este una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din Sud-Estul Europei. Echipa națională a României va da piept cu unele dintre cele mai puternice echipe cicliste din lume, pe un traseu de 689 kilometri, care pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi în Dâmbovița (Drumul Babelor) și se încheie în București, surprinzând unele dintre cele mai frumoase peisaje din țara noastră.

„Mica Buclă”, așa cum mai este cunoscut evenimentul, este inclusă în calendarul competițional european al Uniunii Cicliste Internaționale, care anul acesta a promovat competiția românească la categoria 2.1. Calificativul permite ca la Turul României să ia parte și echipe profesioniste care participă în Turul Franței sau al Italiei, echipe semi-profesioniste, continentale și naționale.

La Turul României – ediția 2019 vor participa 16 echipe, dintre care 5 echipe naționale și 11 echipe continentale: Team Novak, Echipa Națională a României, Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), Echipa Națională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Echipa Națională a Poloniei, Pannon Cycling Team, Elkov Author (Cehia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Națională a Rusiei și Echipa Națională a Estoniei.

Cu aproximativ 140 de cicliști care se vor lupta pentru mult râvnitul tricou galben, în cadrul a 5 etape, cursa promite să fie un spectacol menit să promoveze atât ciclismul românesc, cât și încurajarea mersului pe bicicletă în rândul populației și turismul românesc.

Traseul stabilit pentru această ediție surprinde obiective turistice importante ale țării și trece prin orașele Cluj-Napoca, Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești, ajungând în final la București. Mai mult, Micla Buclă este prima competiție de pe TransBucegi (Drumul Babelor), singurul drum din țara noastră care traversează Munții Bucegi, ajungând până în apropierea obiectivelor Sfinxul și Babele.

Penultima etapă a Turului României are ca punct de finish Piatra Arsă, aflată la o altitudine de 1950 de metri, la jumătatea distanței dintre Babele și Cota 2000.

La Târgoviște, finishul este progamat vineri, 13 septembrie, în jurul orei 15:50, la Complexul Turistic de Natație! Tot la Complexul Turistic de Natație, de la ora 12.00, va avea loc Cursa Copiilor, aceștia putând să se înscrie începând cu ora 10:00, în aceeași zi. Anul acesta, Târgoviștea este ”beneficiara” și unuia dintre cele trei Bike Fest ale Turului.

Sâmbătă, 14 septembrie, cicliștii vor trece și prin Pucioasa.

Turul României la ciclism a început pe 11 septembrie și se va încheia pe 15 septembrie, la București.

Progamul detaliat poate fi gasit pe www.turulromaniei.com.

(sursa și foto: turulromaniei.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.