Târgoviște: După 3 ani de proceduri greoaie, start lucrări la Cinematograful ”Independența”

446

Start lucrări și la proiectul „Modernizare și Reabilitare Cinematograful Independența, municipiul Târgoviște”

Vestea a fost anunțată de primarul Daniel Cristian Stan, care a precizat că investiția este realizată de Compania Națională de Investiții, iar durata maximă de execuție este de 15 luni.

Lucrările la cinematograful, situat în centrul orașului și ajuns într-o stare avansată de degradare, plin de igrasie și așa-zise graffitti, cu arbuști crescuți în pereții plini de umezeală, au debutat așadar, după o așteptare de peste 3 ani, dacă ne gândim că amplasamentul fusese predat Companiei Naţionale de Investiții în luna februarie 2016.

CNI se va ocupa de reparaţii capitale şi de redarea clădirii ruinate destinaţiei iniţiale de cinema. Între timp, la Târgoviște, s-au deschis două săli de cinema, mai mici, însă foarte căutate de târgovișteni și nu numai. ”Reînvierea” Cinematografului ”Independența” înseamnă practic și apariția la Târgoviște a unei săli moderne care să poată găzdui și alte evenimente artistice și culturale.

”Astfel, în paralel cu lucrările de la Piața Tricolorului, un alt obiectiv important din orașul nostru este modernizat. În plus, cel mai târziu primăvară viitoare, Parcul Mitropoliei și Piața Revoluției vor face obiectul unor lucrări ample de reabilitare, iar zona centrală a municipiului Târgoviște va fi de nerecunoscut”, a amintit edilul de la Târgoviște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.