Proiect umanitar Crucea Roșie – Ariston Thermo: Mii de elevi și persoane asistate din Dâmbovița vor avea apă caldă

20

Crucea Roșie Română și Ariston Thermo România continuă și în această toamnă, pentru al doilea an consecutiv, misiunea unică de a aduce confortul chiar și acolo unde acesta pare imposibil de atins.

În cadrul acestei acțiuni,  şi anul acesta câteva mii de elevi, preşcolari şi persoane asistate în centre sociale din Dâmboviţa vor beneficia de acces la apă caldă prin echiparea școlilor și a centrelor cu boilere performante donate de Ariston Thermo România. Astfel, 26 de boilere având capacități între 30 și 100 de litri au  ajuns la Dâmboviţa,  iar Crucea Roşie Dâmboviţa le-a trimis în unități de învățământ și centre locative.

„Suntem de părere că nimeni nu ar trebui să fie privat de simplul acces la apă caldă menajeră, cu atât mai mult copiii sau vârstnicii. Prin această campanie, împreună cu partenerul nostru Ariston Thermo România ne-am propus să acoperim cât mai mult din nevoia de apă caldă resimțită în prea multe unități de învățământ și centre locative din Dâmboviţa ”, a declarat Raul Pavelescu, directorul Crucea Roșie Dâmboviţa.

Acțiunea companiei pe plan local face parte din inițiativa globală Ariston Comfort Challenge.

(sursa și foto: Crucea Roșie Dâmbovița)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.