Centrul municipiului Târgoviște, în schimbare radicală!

280

Primarul orașului, Daniel Cristian Stan, a anunțat că săptămâna aceasta vor începe lucrările de modernizare și reabilitare a Parcului Mitropoliei și se va da ordin și pentru începerea lucrărilor ce vizează transformarea în totalitate a Pieței Revoluției (zona din scuarul Primăriei, de lângă fostele Casata și București-Berlin, până spre sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă).

Despre lucrările la Parcul Mitropoliei, puteți citi la urmtorul link:

Iar despre Piața Revoluției:

Întregul centru al municipiului va fi un șantier, însă la final, va fi modernizat și reabilitat complet, după zeci de ani în care nu s-a intervenit aproape deloc.

În momentul de față se lucrează la Piața Tricolorului, în câteva luni, proiectul va fi finalizat.

Legat tot de centru, se modernizează și Cinematograful Independența, prin Compania Națională de Investiții.

Piața Mihai Viteazul a fost și ea modernizată și inaugurată la finalul lunii iulie 2017.