Târgoviște: Când se vor finaliza lucrările la Cinematograful Independența

596

Demarate pe 16 octombrie 2019, după mai mulți ani de tergiversări, lucrările la Cinematograful Independența din Târgoviște sunt în grafic.

Investiția se realizează prin Compania Națională de Investiții – CNI – și vizează modernizarea clădirii vechi de câteva decenii, situate în centrul orașului.

Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, care inspectează periodic lucrările, ”la această dată, a început deja montarea gradenelor în sala de spectacol, lucrându-se concomitent la pereții interiori și la fațadă. Investiția va fi finalizată în toamna acestui an”.

La finalul lucrărilor, Independența va reînvia și va fi fi cinema și sală de spectacole, cu 480 de locuri.