DSP Dâmbovița: Din fericire, niciun caz sau suspiciune de coronavirus în județ. Măsuri comportamentale

248

Ţinând cont de contextul epidemiologic internaţional, Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița  aduce la cunoștinţa opiniei publice că, până la acest moment, în judeţul Dâmboviţa nu au fost înregistrate cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire cu COVID-19.

Pentru a preveni astfel de îmbolnăviri este important să ţinem cont de următoarele elemente comportamentale:

– Spălarea mâinilor cu apă şi săpun cel puţin 20 de secunde. Dacă nu avem această posibilitate, se pot utiliza soluţii dezinfectante pentru mâini pe bază de alcool 60%;

– Evitaţi pe cât posibil contactul cu orice persoană care prezintă semnele unei infecţii respiratorii acute. Menţineţi distanţa de cel putin 1 metru între dvs. şi alte persoane, în special dacă acestea tuşesc, strănută sau au febră, deoarece prin picăturile de secreţie nazo-faringiană (picăturile Flugge) se transmit germenii patogeni;

– Nu atingeţi ochii, nasul ori gura cu mâinile murdare, deoarece mâinile intră în contact cu suprafeţele contaminate de virus;

– Curăţaţi suprafeţele cu dezinfectanţi pe bază de alcool sau clor;

– Acoperiţi-vă gura şi nasul, de preferat cu un şerveţel de unică utilizare, ori de câte ori strănutaţi sau tuşiţi. Dacă în momentul în care tuşiţi, gura este acoperită cu mâinile şi apoi acestea nu sunt spălate sau dezinfectate, se poate produce contaminarea obiectelor sau a persoanelor cu care veniţi în contact.

– Nu luaţi medicamente antivirale şi antibiotice decât dacă acestea sunt prescrise de un medic;

– Utilizaţi măşti de protecţie dacă aveţi suspiciunea că sunteţi bolnav sau în cazul în care acordaţi asistenţă persoanelor bolnave. Măştile de protecţie ajută şi limitează răspândirea virusului, dar numai împreună cu respectarea celorlalte reguli de igienă;

– Contactaţi medicul încă de la instalarea primelor semne de boală: tuse, febră, dificultăţi în respiraţie şi spuneţi-i acestuia dacă aţi călătorit în una din ţările afectate;

– Animalele de companie (câini, pisici) nu sunt susceptibile de infecţii cu acest virus;

– OMS a declarat că persoanele care sunt destinatarii unor colete trimise din China nu se supun nici unui risc de a se contamina. Având în vedere rezistenţa redusă a coronavirusurilor în mediu, ele fiind virusuri fragile, se presupune că şi în cazul noului coronavirus este foarte puţin probabilă transmiterea prin intermediul coletelor internaţionale (via avion sau pe cale navală), ţinând cont de timpul lung de procesare şi transport.