Dâmbovița: Rectificarea bugetului pentru achiziționarea unui aparat de testare Covid19

32

Liderul dâmbovițean al PSD, Cornel Ștefan, a anunțat că, în data de 24 martie (marți), ”conducerea Consiliului Judetean Dâmbovița și toți consilierii județeni vor iniția un proiect de hotărâre pentru alocarea sumelor necesare achiziționării unui aparat în vederea depistării COVID – 19, aparat care nu există în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște”.

”Solicit public tuturor consilierilor județeni (indiferent de culoarea politică) să regândească bugetul Consiliului Județean Dâmbovița în funcție de necesitățile Spitalului Județean (care se află în subordinea Consiliului Județean) să aloce fondurile necesare în această perioadă pentru sănătatea dâmbovițenilor”, a precizat social-democratul.

Mai mult, zilele următoare, parlamentarii PSD Dâmbovița vor sponsoriza Spitalul Județean din Târgoviște cu un monitor de funcții vitale.