Covid19. Fără precedent: Cum vor fi slujbele de Paști anul acesta

175

Pe fondul cumplitei crize mondiale generate de pandemia de COVID-19, al unei situații fără precedent ce a cuprins întregul mapamond, anul acesta Slujba de Înviere se pare că va fi oficiată, din nefericire, fără credincioși, iar anul acesta Lumina Sfântă nu va mai fi adusă de la Ierusalim.

Recent, într-o intervenție la România TV, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a precizat: ”Este inevitabil. Este foarte trist. Nu s-a mai întâmplat acest fapt, cel puțin în ultimele decenii. Slujba de Paști va fi oficiată doar de preoți și va fi transmisă la radio, online sau la televizor, pe canalele mediatice ale Patriarhiei, dar și de la parohiile care au această posibilitate de a transmite pe internet. Credincioșii nu vor avea acces în biserică. Lumina nu va mai fi adusă de la Ierusalim în acest an. Nu s-a mai întâmplat ca să trecem printr-o asemenea grea încercare. Însă, acest lucru nu ar trebui să ne demobilizeze din punct de vedere moral, ci, paradoxal aș spune că în situația în care ne aflăm, de a nu mai putea merge la biserică, putem exersa spiritul creștin pe care se presupune că l-am acumulat mergând înainte. Am un îndemn să ne transferăm credința în gesturi, în fapte, să nu îi uităm pe cei bătrâni, izolați în case. Cred că se pot găsi căi de voluntariat, deși trebuie să respectăm distanțarea socială”, a precizat Vasile Bănescu, citat și de dcnews.ro.