COVID-19, Moreni: Primii pași pentru dotarea Spitalului municipal și a medicilor de familie

265

Săptămâna trecută a fost una importantă pentru sistemul medical de la Moreni.

Știut fiind că Maternitatea Moreni este unitate suport pentru pacienții cu COVID-19, în urma demersurilor administrative întreprinse de Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a alocat suma de 50.000 lei pentru Primăria Moreni în vederea finanţării cheltuielilor de capital în domeniul sănătăţii.

Astfel, Spitalul municipal Moreni va avea un buget mărit pentru acoperirea necesităţilor Maternităţii, în contextul epidemiologic actual.

Tot săptămâna trecută, edilul a distribuit măşti, combinezoane, echipamente medicale de protecție, personalului din instituţiile din localitate care se află în prima linie în prevenirea infecţiei cu COVID-19: Spitalul municipal, Spitalul de copii, Maternitate, Salvare, Poliţie, Pompieri. Acţiunile vor continua şi în zilele viitoare, a anunțat administrația.

De asemenea, tot zilele trecute, ca măsură suplimentară de prevenire a infecţiei cu COVID-19, la Spitalul municipal, administraţia a montat un tunel de dezinfecţie lângă corturile de triaj. Acesta a fost realizat şi conceput de lucrătorii Primăriei municipiului Moreni și este deosebit de util pentru ca personalul medical să intre dezinfectat în incinta unității spitalicești. Centrul de triaj de la Spitalul municipal a fost dotat și cu un termometru medical cu infraroşu, pentru a măsura temperatura pacienților mult mai rapid.

Totodată, și medicilor de familie morenari le-au fost distribuite materiale de protecţie şi dezinfecţie.