COVID-19: Regiunea Guangxi (China),ajutor pentru Dâmbovița cu experiență medicală și materiale de protecție gratuite

109

Ajutorul cerut de Consiliul Județean Dâmbovița în China, la autoritățile din Regiunea Guangxi, cu care județul este înfrățit, este la primele rezultate.

Joi, 16 aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (directorul și directorul medical), alături de încă un medic de la Secția de Boli Infecțioase, va participa, în cadrul unei videoconferințe, susținută cu sprijinul Oficiului Afacerilor Externe și al Comisiei Municipale de Sănătate din Shanghai, la un schimb de experiență cu medici experți din Republica Populară Chineză.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, subiectele dezbătute vor fi schemele de tratament aplicate bolnavilor de COVID-19.

Pe de altă parte, Alexandru Oprea a anunțat că, ”în scurt timp, vom intra și în posesia materialelor pe care ni le-au oferit gratuit autoritățile din Guangxi cu care suntem înfrățiți. Este vorba despre 25.000 de măști medicale, 2.300 de măști respiratorii N95 și 200 de costume de protecție. Sunt pregătite toate, așteptăm doar să se finalizeze procedurile de transport.

Mai mult, ne-au pus la dispoziție și o listă de furnizori acreditați de la care putem cumpăra echipamentele de care avem nevoie. Urmează să port o discuție cu reprezentații SJUT și să decidem ce este necesar să achiziționăm în perioada următoare”, a mai spus președintele CJD.