Târgoviște: Se lucrează la viitorul skatepark, investiție pe fonduri europene

    129

    La Târgoviște, continuă lucrările și la skatepark-ul ”Chindia”, primul asemenea obiectiv din municipiu!

    ”Dincolo de vorbe, alături de investiția care vizează parcul de la UM Gară, iată că administrația locală târgovișteană derulează un alt proiect care are în vedere atât extinderea zonelor verzi din orașul nostru, cât și realizarea unui obiectiv de investiții destinat iubitorilor de sport și de mișcare în aer liber”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan, care a vizitat astăzi șantierul.

    Investiția, finanțată din bani europeni, este complexă și reprezintă un spațiu de relaxare cu foarte multe facilități, incluzând echipamentele de skate și de fitness, spațiile verzi urmând a avea  o suprafață de peste 3000 mp, precum și o zonă de picnic.

    Aria terenului aferent implementării acestui proiect este de 4068 mp și a rezultat exclusiv ca urmare a măririi Parcului Chindia într-o zonă degradată și închisă publicului, care nu a mai fost utilizată de zeci de ani.

    Accesul în skatepark va fi făcut prin zona pistei de alergare din parc, partea dinspre Grădina Zoologică Târgoviște.

    ”Se vor amplasa elemente diverse, care permit realizarea unei game largi de activități: bare, elemente skate tip quarter pipe, halfpipe, spine etc. Totodată, parcul va fi dotat cu un complex de bare de tracțiuni tip Fitness Urban și Street Workout, beneficiind și de alte facilități pentru odihnă și recreere”, a mai transmis edilul.

    Valoarea totală a investiţiei este de 1.420.153,24 lei (cu TVA), durata de execuție a lucrărilor nu va depăși această vară, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.