COVID-19: Cazurile confirmate se apropie de 200 în Dâmbovița. Nou focar la Arctic Găești

493

194 cazuri de COVID-19 în Dâmbovița, potrivit ultimei raportări a Grupului de comunicare strategică, din data de 16 mai.

Totodată, Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița anunță că alţi 31 de salariaţi din hala secundară,  liniile 3 şi 4 ale S.C. Arctic S.A. Găeşti, au fost depistaţi pozitiv COVID-19, toţi fiind la acest moment asimptomatici.

De la debutul focarului şi până în prezent, numărul cazurilor pozitive depistate în această societate comercială este de 66.

Echipele D.S.P. Dâmboviţa au continuat ancheta epidemiologică la S.C. Arctic S.A. Găeşti şi au dispus următoarele măsuri:  izolarea la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi şi a membrilor de familie cu care aceştia coabitează, pentru o perioadă de 14 zile de la ultimul contact infectant; în cazul apariţiei simptomatologiei specifice infecţiei cu Covid 19, aceştia se vor prezenta la secţia  de boli infecţioase, prin solicitarea ambulanţei; realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru întreg personalul, cu monitorizarea şi informarea medicului de familie sau de colectivitate,  cu privire la cazurile  suspecte; întreruperea activităţii în hala secundară, pentru ambele schimburi ale liniilor 3 şi 4, care reprezintă aproximativ 500 persoane, timp de 2 săptămâni; în halele de lucru vor fi  efectuate acţiuni de dezinfecţie terminală la nivelul tuturor spaţiilor utilizate în comun, precum şi a liniilor de producţie; supravegherea stării de sănătate a salariaţilor din hala principală şi intensificarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, respectiv: utilizarea de măşti faciale, mănuși şi alte componente ale echipamentului de protecţie personală, limitarea contactului interuman, respectarea regulilor de igienă individuală; asigurarea  echipamentelor  de protecţie în cantitate suficientă pentru toţi salariaţii; asigurarea de cantităţi corespunzătoare de produse biocide TP1, TP2 şi utilizarea lor conform recomandărilor  producătorului; implementarea regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea transportului salariaţilor, purtarea obligatorie a măştilor de protecţie, reducerea la jumătate a numărului de pasageri pentru un autovehicul, efectuarea obligatorie a curăţeniei şi dezinfecţiei autovehiculului, înainte şi după transport; promovarea permanentă a măsurilor de prevenire a infecţiei cu COVID -19;

Persoanele nou confirmate au fost duse la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, urmând ca medicul specialist să dispună internarea lor în cadrul secţiilor suport COVID -19.

Una  dintre persoanele confirmate pozitiv  la Arctic este din Moreni, astfel că Primăria orașului a anunțat apariția primului caz COVID-19 și la Moreni.

La nivel național, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 267 noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internați 206 de pacienți.

1081 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19  au decedat,din păcate, de la debutul pandemiei și până astăzi, dintre care 11 în Dâmbovița.

În data de 15 mai, 65 de persoane se vindecaseră în Dâmbovița.