Fotografia cu scandal: Premierul Orban a plătit două amenzi la cuantumul maxim prevăzut de lege

151

După ce în spațiul public a apărut o fotografie realizată la Palatul Victoria, în care, într-o cameră apar Ludovic Orban și mai mulți oficiali care nu poartă măștile de protecții obligatorii în spațiile închise, iar premierul fumează, Guvernul a anunțat printr-un comunicat… urmările.

Astfel, premierul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise, precizează aceeași sursă.

Potrivit informaţiilor care au circulat în mediul online, întâlnirea ar fi avut loc de ziua prim ministrului Orban.

„Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie”, menţionează sursa citată.

(sursa: Agerpres)