Când s-ar putea renunța la masca de protecție. Estimarea Ministrului Sănătății

654

În cadrul unei emisiuni televizate, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat că s-ar putea ca masca de protecţie să nu mai fie obligatorie din vară.

Însă, oficialul de la Sănătate a subliniat că acest lucru va fi decis în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19.

Guvernul va anunţa noi măsuri de relaxare, după data de 15 iunie, fiind posibilă chiar o revenire la o stare de normalitate, fără restricţii.

„S-ar putea renunţa (n.n. la mască) în funcţie de evoluţia pandemiei. Ne gândim ca la sfârşitul lui iulie – august, să ajungem la o viaţă normală. Urmează să fim pregătiţi în eventualitatea celui de-al doilea val”, a declarat  ministrul Nelu Tătaru.

Astăzi, 31 mai, s-a înregistrat cel mai mic număr de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 pe 24 de ore de la începutul pandemiei.

„124 de cazuri noi este cel mai mic număr de cazuri noi pe 24 de ore de la începutul pandemiei. Avem şi cel mai mic număr de cazuri în terapie intensivă, 160, ceea ce ne certifică că suntem pe panta descendentă, urmând ca noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare pe care am dat-o”, a mai declarat Nelu Tătaru la un post național de televiziune.