Dâmbovița s-a aflat sub avertizare meteo cod portocaliu și cod galben, iar instabilitatea atmosferică a venit cu necazuri pentru zeci de dâmbovițeni.

În ajutorul lor au sărit pompierii astfel că, în ultimele 24 de ore, în urma manifestării fenomenelor meteo periculoase (caracterizate de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, descărcări electrice, grindină), echipajele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița au acționat pentru evacuarea apei din gospodăriile populației, în următoarele localități:

– Comuna Crevedia – 5 gospodării;

– Comuna Ciocănești, sat. Ciocănești – 9 gospodării și o locuință;

– Comuna Ciocănești, sat Crețu – 3 gospodării;

– Comuna Ciocănești, sat Vizurești – două gospodării;

– Comuna Butimanu, sat Lucianca – o gospodărie;

– Oraș Găești – un demisol cu garaj;

ISU ”Basarab I” Dâmbovița a intervenit cu 33 subofițeri, 7 autospeciale, 3 motopompe transportabile și 6 motopompe remorcabile.

Toate subunităţile inspectoratului sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, mai ales că în continuare județul Dâmbovița este ”împărțit” între două avertizări meteo: nordul – în cod portocaliu, restul – în cod galben.