Târgoviște: Un nou echipament de testare pentru COVID-19, preluat de Spitalul Județean în regim de comodat

133

Pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de COVID-19 la nivelul județului Dâmbovița și a nevoii disperate de testare, conducerea Spitalului Județean de Urgență a reușit să aducă în unitate un nou echipament de testare Real Time PCR, al doilea.

Potrivit unui comunicat al conducerii SJUT, noul echipament, automat, în sistem închis, de fabricație sud-coreeană, poate efectua 4 teste în 45 de minute și a fost preluat în regim de comodat, pentru o perioadă de un an, de la o firmă care se ocupă cu furnizarea de tehnică și aparatură medicală.

Aparatul pentru teste Real Time PCR a fost amplasat în laboratorul principal al Spitalului Județean de Urgență din Târgovişte.

Luni, 20 iulie, se va efectua instruirea rapidă a personalului și, totodată, va fi demarată procedura de achiziție a câtorva mii de teste compatibile cu echipamentul primit în comodat. Estimăm că, în maximum o săptămână, aparatul va intra în fluxul operațional și vom putea realiza 96-100 de teste pentru COVID-19, într-un interval de 24 de ore.

”Reamintim faptul că Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște continuă procedura de achiziție a unui PCR automat propriu, de ultimă generație, astfel încât, în cel mai scurt timp, să putem efectua teste cu ajutorul a trei astfel de aparate.

Îi asigurăm pe cetățenii județului Dâmbovița că echipa medicală și administrativă de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște este într-o continuă stare de alertă și își îndeplinește datoria cu profesionalism, dăruire și devotament, pentru ca județul să depășească  cu bine această perioadă primejdioasă cauzată de pandemia de coronavirus”, se mai arată în comunicatul de presă.

Situația la zi în Dâmbovița, conform Direcției de Sănătate Publică este: persoane confirmate cu COVID-19: 1113 (60 persoane astăzi); persoane vindecate, în total: 442; persoane decedate de la debutul pandemiei: 37; persoane confirmate care refuză internarea, în total:  98.