Târgoviște: A treia acțiune de combatere a insectelor de disconfort, prin pulverizare aeriană

127

În perioada perioada 27 iulie – 2 august, Primăria Târgovişte va derula o nouă acțiune, a treia, de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

Acțiunea va avea loc în intervalul orar 05.30 și 09.30, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Se vor folosi substanțe avizate de Ministerul Sănătăţii Publice – Comisia Naţională pentru Produse Biocide, care fac parte din grupa a III-a de toxicitate.

Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este EXIT 100 EC, insecticid formulat pentru aplicare ULV.

Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.