Dâmbovița și Argeș: tablete pentru o sută de copii donate de Fundaţia Groupe Renault România

65

Tablete pentru 100 de elevi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, necesare desfăşurării cursurilor de la distanţă, au fost donate de Fundaţia Groupe Renault România, în parteneriat cu Automobile Dacia.

Predarea materialului didactic a avut loc joi, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, în prezenţa reprezentanţilor instituţiei, a unor directori de şcoli şi licee, dar şi a oficialilor companiei. În perioada imediat următoare, donaţia similară va ajunge şi în judeţul Dâmboviţa.

Beneficiarii sunt elevi din ciclurile primare, gimnaziale şi de liceu cu profil tehnologic, proveniţi din medii defavorizate, în comunităţile rurale şi urbane, se arată într-un comunicat transmis de Groupe Renault România.

”Acești copii au nevoie de sprijin pentru a nu abandona procesul educațional și de aceea îi susținem. Ținem cont de evoluția posibilă a scenariilor pentru derularea cursurilor școlare și anticipăm nevoia de adaptare. Donăm material tehnologic, tablete, pentru educație în regim online, de la distanță. Ne-am orientat către mediile defavorizate și, cu ajutorul autorităților locale, am identificat zone cu risc”, a declarat Cecilia Tudor, director Comunicare si Responsabilitate Socială Corporativă, potrivit aceluiași comunicat.

Pe de altă parte, 50.000 de măşti textile şi aproximativ 2.000 de litri de dezinfectant pentru mâini şi suprafeţe vor ajunge la școli şi licee din Argeş, donate tot de Groupe Renault România.

***

Fundaţia Groupe Renault România, cu sprjjinul Automobile Dacia, a demarat în luna iunie, o campanie dedicată accesului la educaţie, printr-o mobilizare a angajaţilor care au ales să direcţioneze cei 3,5% din impozitul pe venit şi să completeze formularul 230. Contribuţia lor a fost suplimentată din fondurile companiei, astfel încât elevii să poată continua să înveţe şi de acasă, odată cu începerea şcolilor.