COVID-19, Dâmbovița: Se mențin restricțiile în cinci comune. Patru localități ies de pe ”lista neagră”

309

În contextul pandemiei  de COVID-19 și al informării, din data de 14.09.2020, a Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița privind incidența cumulată a cazurilor, astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis menținerea restricțiilor în cinci localități din județ și ridicarea lor în alte patru.

Astfel, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, prefectul Aurelian Popa, a supus dezbaterii Proiectul de Hotărâre privind menținerea restricțiilor unor activități desfășurate de agenții economici pe raza unor unități administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița.

Potrivit hotărârii adoptate, se interzic în continuare activitățile cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, restaurante şi cafenele din interiorul clădirilor, precum și activităţi ale operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, pentru comunele: Brănești, Butimanu, Glodeni, Niculești, Ocnița.

Restricţionarea se aplică începând cu data de 16.09.2020 până la data de 22.09.2020, în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, în ultimele 14 zile, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 729/2020.

De pe lista ”neagră” ies comunele Cornești, Malu cu Flori, Tătărani și Vulcana Pandele.