Vești bune de la COS Târgoviște: preavizele au fost revocate, iar salariații vor fi pontați în șomaj tehnic

472

Vești bune dinspre Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște!

În urmă cu puțin timp, liderul Sindicatului ”Valahia” Târgoviște, Nicolae Dragodănescu, a transmis următoarea informare, dătătoare de speranță pentru mai mult de o mie de salariați:
”Conducerea COS Târgoviște a revocat toate preavizele de concediere și salariații vor fi pontați în șomaj tehnic în luna august și vor fi  plătiți  cu 75%;

Până pe data de 25 septembrie 2020, salariații COS Târgoviște vor fi pontați  în şomaj tehnic și vor fi plătiți cu 75%. Vom reveni cu amănunte”, a precizat Nicolae Dragodănescu.

Vă reamintim că Sindicatul ”Valahia” este singurul care se luptă, din perspectivă sindicală, pentru salvarea COS.

Încă se așteaptă o decizie a guvernanților în urma discuțiilor la cel mai înalt nivel purtate în urmă cu aproximativ o lună, când  premierul și ministrul Economiei au declarat că sunt în analiză mai multe scenarii de salvare a unității.