La o săptămână de la debutul anului școlar, în Dâmbovița: 11 unități de învățământ au intrat în scenariul roșu

128

11 unități școlare dâmbovițene au intrat în scenariul roșu, adică vor desfășura cursurile exclusive online, iar avertismentele sindicaliștilor din Educație – potrivit cărora se va ajunge la acest sistem, atâta timp cât școlile sunt ”bombe epidemiologice” – încep, din păcate, să devină realitate.

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Județean (ISJ) Dâmbovița a avizat scenariile de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din județ, la sfârșitul acestei săptămâni.

Astfel, ca urmare a analizei efectuate, numărul unităților de învățământ din județ care au intrat în scenariul roșu a crescut la 11, iar acestea sunt: Școala Gimnazială Niculești, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Ciocănari din Niculești, Școala Gimnazială Ciocănari tot din Niculești, Grădinița cu Program Normal Nr.4 Movila – Niculești, Școala Primară Nr. 4 Movila – Niculești, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 – Niculești, Grădinița cu Program Normal – Nr. 3 – Niculești, Școala Primară Nr. 3 Niculești, Colegiul Național “Nicolae Titulescu” Pucioasa, Școala Postliceală FEG Târgoviște și Școala Postliceală Sanitară „Christiana” Târgoviște.

Totodată, câte o clasă de la Liceul de Arte “Bălașa Doamna” și Liceul Teoretic “Petru Cercel”, ambele din Târgoviște, au intrat în scenariul roșu, prin apariția unui caz confirmat COVID-19 la un elev din fiecare clasă.

Vă reamintim că, la nivelul fiecărei unități de învățământ, consiliile de administrație adoptă propunerile de scenarii și, implicit schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcția de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulat, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1 000 de locuitori.