Tinerii roboticieni târgovișteni au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor!

Ambițioși și dornici să-și demonstreze capacitatea, roboticienii componenți ai echipelor Under Construction și Phantom Robotics din Târgoviște se pregătesc să participle la cea mai importantă competiție de robotică din noul sezon al BRD FIRST Tech Challenge, o competiție internațională de prestigiu la care participă și se întorc cu performanțe an de an.

Cum sunt primii care au sărit în ajutorul personalului medical din Dâmbovița și, cu toate resursele, au confecționat vizierele atât de necesare în spitalele COVID-19, roboticienii se văd acum nevoiți să facă apel la sponsori și la toți cei care pot dona orice sume pentru achiziționarea pieselor necesare proiectelor cu care vor să se alinieze la startul celei mai importante competiții din domeniu.

Tinerii au înființat Asociația ”Noi zidim viitorul”, cu sediul în Târgovişte, înregistrată la Administraţia Financiară cu nr. 41845282, cont de virament RO50 RNCB 0749 1654 5366 0001, deschis la Banca Comercială Română.

Putem să-i sprijinim pe tinerii roboticieni cu orice sumă, indiferent dacă suntem persoane fizice sau firme.

”În această toamnă pentru noi a început un sezon nou de BRD FIRST Tech Challenge, competiția internațională de robotică la care noi participăm an de an. Piesele sunt foarte scumpe, iar bugetul nostru a fost terminat în timpul pandemiei, atunci când am investit tot în producerea de viziere”, au transmis roboticienii de la Târgoviște, care așteaptă orice fel de sprijin, cu mențiunea că firmele pot deveni sponsori ofciali ai echipelor.

Ei au demonstrat de zeci de ori că merită, acum nu ne rămâne decât să-i susținem, au nevoie urgentă de ajutor financiar!