Târgoviște: Festivalul ”Crizantema de Aur”, ediția 53 cu restricții impuse de pandemie

165

Ediția de anul acesta a Festivalului ”Crizantema de Aur” se desfășoară la Târgoviște, cu restricții impuse de reglementările legale actuale!

Astfel, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 53-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, care se desfășoară neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanței ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.

Organizatorii acestei ediţii sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova. Reamintim că procedura inițiată în anul 2016, de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, se află și în prezent în atenția Ministerului Culturii.

Evenimentul se desfăşoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.

Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de ETNO TV, precum și de Radio România Antena Satelor (seara de sâmbătă).

Gala Laureaților: duminică, 25 octombrie 2020, ora 20.00, ETNO TV va difuza o emisiune dedicată decernării premiilor pentru laureații celor două secțiuni de concurs.

Ediţia a 53-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată astfel:

a) Concursul de Creaţie – vineri, 23 oct. 2020;

b) Concursul de Interpretare – sâmbătă, 24 oct. 2020;

c) Evenimente asociate

Concursul de Creaţie va îmbogăţi patrimoniul muzical naţional cu 14 romanţe în primă audiţie selectate în urma preselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti în colaborare cu UCMR şi la Chişinău în colaborare cu UMM;

Concursul de Interpretare: participă 13 concurenţi selecţionaţi în urma a 7 preselecţii regionale, realizate în perioada mai-iunie 2020, în România şi în Republica Moldova;

Acompaniază orchestrele „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu şi

„Romanţa” – dirijor Lucian Vlădescu;

Juriul Concursului de Interpretare va fi format din interpreţi de romanţă şi din personalităţi ale vieţii muzicale din România.

Juriul Concursului de Creaţie va fi format din compozitori din România, desemnaţi de UCMR.

Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu.