În câțiva ani, mii de români au primit sprijin și ajutor: Asociația ”Marius și prietenii”, noi acțiuni umanitare

563

Neobositul Marius Simionică, fondatorul Asociației ”Marius și prietenii”, cei care, împreună, demonstrează că se ”pot muta și munții” atunci când îți dorești cu adevărat, continuă campaniile de ajutorare a bătrânilor și copiilor, din orice colț al țării.

Alături de el, ca întotdeauna, se află mii de români, duși de viață și destine în toate colțurile lumii, dar rămași cu sufletul acasă și la compatrioți, dar și dintre cei de aici, de acasă, care vor și pot să ajute.

Oricât de puțin, adunat, înseamnă mult, iar banii strânși vor fi folosiți, așa cum Asociația a făcut-o de nenumărate ori, pentru a cumpăra produse absolut necesare bătrânilor, dar și cadouri surpriză copiilor.

”Mulțumesc din suflet pentru susținere și implicarea voastră! Orice simplu #SHARE_DISTRIBUIRE ne poate ajuta enorm!”, transmite Marius pentru toți prietenii virtuali.

Trebuie menționat că, într-un efort comun considerabil și lăudabil, Asociația a reușit să construiască patru case, trei de la zero.

MODALITĂȚI PENTRU A DONA

➡️ Transfer bancar in conturile asociației:

Titular cont: Asociatia Marius si Prietenii

➡️Cont Lei: RO42RNCB0133163415260001

➡️Cont EURO:RO15RNCB0133163415260002

➡️Cod Swift: RNCBROBU

➡️Cod Bic: RNCB

🏦 Banca Comercială Română, sucursala oraşului Titu, județul Dâmbovița.

Telefon: +40787554842 (Marius Simionica)

E-mail: bmbbuildingservices@gmail.com 

✔ Donatii prin PayPal:

PayPal: https://www.paypal.me/donatiinuk

✔ Pentru cont bancar de UK  (mesaj sau comentariu).

➡️ Donații cu orice card, in orice monedă şi fară comision direct pe site-ul asociatiei: asociatiei:https://www.mariussiprietenii.com/

Iar pentru cei care încă nu au aflat, iată mai jos trimiterile la o parte dintre acțiunile Asociației ”Marius și prietenii”:

#CasaNr2 8 Martie 2020 🏠

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2821230954623779&id=100002107054429

#CasaNr3 16 Mai 2020 🏠

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2975313365882203&id=100002107054429

#CasaNr4 04 Octombrie 2020 🏠

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3384547381625464&id=100002107054429

👉 Mai jos avem câteva dintre acțiunile noastre cu alimente pentru bunici in 2020!

1.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3216601385086732&id=100002107054429

2.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3157289644351240&id=100002107054429

3.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3051120698301469&id=100002107054429

4.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3014613438618862&id=100002107054429

5.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3007732339306972&id=100002107054429

6.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2986910318055841&id=100002107054429

7.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3216601385086732&id=100002107054429

8.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3237073439706193&id=100002107054429

9.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3237073439706193&id=100002107054429

10.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3257318081015062&id=100002107054429

11.https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3277892898957580&id=100002107054429

➡️ Actiunea noastră cu materiale  de protectie in perioada de urgență in valoare de peste 30.000€ pentru personalul medical din spitale si servicii de ambulanță (11 spitale şi 3 servicii de ambulanță) din mai multe județe:

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2943930189020521&id=100002107054429

Alte actiuni… tot in 2020 ‼

👉 Am inceput anul 2020 prin a imparti premiul castigat prin intermediul celor de la Elita Romaniei de Voluntarul anului 2019, premiul in bani pe care l-am câştigat a fost împărțit mai multor cazuri printre care copiii de la Spitalul Oncologic Fundeni, elevii unei scoli din Urziceni (echipa de basket) si plata facturilor pt mai multe familii.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2684782038268672&id=100002107054429

👉Ghiozdane şi rechizite pentru copiii unei şcoli din Jud Ialomița : https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2735312866548922&id=100002107054429

👉Ajutor repatriere Liliana 🙁

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2790960220984186&id=100002107054429

👉Vizita cu alimente si produse de curatenie si igiena personala pt batranii din Arad.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2804049113008630&id=100002107054429

👉Ajutor pentru o familie din Arges care din pacate au ramas fara mama.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2947049212041952&id=100002107054429

👉Tablete pentru copiii unei clase din Targoviste https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3004559626290910&id=100002107054429

👉Ajutor pentru micuțul Theodor(Botosani).

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3314332028647000&id=100002107054429

👉Donatie de computere pentru un spital din Tg Mures.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3335721979841338&id=100002107054429

👉Actiune pentru copii bolnavi de leucemie din Cluj.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3341886785891524&id=100002107054429

👉Repatriere Razvan 🙁

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3344078315672371&id=100002107054429

”Dacă munca noastră te-a convins, repet: DOAR DACA TE-A CONVINS… te poti alătura acestei minunate echipe de prieteni”, vă transmite Marius.