Președintele Iohannis a semnat decretele: Pleacă Orban, vine Ciucă premier interimar

175

Administrația prezidențială a anunțat, printr-un comunicat de presă, că preşedintele României, Klaus Iohannis, ”a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcţia de prim-ministru al României. În conformitate cu dispoziţiile art. 106 şi ale art. 107 alin. (3) din Constituţie, preşedintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”.

În urmă cu puțin timp, după întâlnirea pe care a avut-o cu șeful statului, Ludovic Orban și-a depus mandatul de prim ministru.

Chiar dacă s-a vehiculat numele Ralucăi Turcan ca premier interimar, președintele a ales altă variantă.

Presa centrală relatează că mâine, marți, președintele ar urma să aibă consultări la Cotroceni cu lideri liberali, discuțiile vizând posibilele variante de premier.

În cazul unei coaliții politice cu PNL, USR-PLUS a susținut mereu ca varianta de premier agreată de alianță este Dacian Cioloș.