Târgoviște: Nou plan de reorganizare la COS, pe 26 ianuarie – noul termen în dosarul insolvenței

388

Sindicatul Valahia din Târgoviște transmite că procedura administrativă privind preluarea de către statul român a activelor funcționale de la Combinatul de Oțeluri Speciale continuă.

”Pe 29 decembrie 2020 a fost depus noul Planul de reorganizare ce trebuie acum aprobat de către judecătorul sindic.

În planul propus se prevede trecerea în proprietatea statului a activelor productive ale COS Târgoviște, în schimbul ștergerii integrale a datoriilor acumulate, în baza OUG 60/2019, modificată prin OUG 200/2019020”, a precizat liderul sindical Nicolae Dragodănescu.

Vă reamintim că anul trecut Tribunalul Dâmbovița a acordat un nou termen – 26 ianuarie 2021, în dosarul privind insolvența COS Târgoviște.

Totodată, salariații inițial concediați, ulterior cu preavizele anulate, sunt tot în șomaj tehnic, anunțat până pe 6 ianuarie, însă, potrivit sindicaliștilor, această măsură socială ar urma să fie prelungită până la reluarea activității.