Prognoză sumbră: ”România va pierde și COS Târgoviște. Nu vom mai produce în România nici oțel și nici măcar fier beton!”

2028

După un an de luptă sindicală și speranță, Combinatul de Oțeluri Speciale pare să fi ajuns totuși la final, iar închiderea uneia dintre cele mai mari și mai importante unități metalurgice din România și din Europa, așa cum a fost COS Târgoviște la un moment dat, pare să devină, din nefericire, realitate.

”Despre combinat, despre politicieni și despre salariații COS Târgoviște”, este mesajul transmis astăzi de Nicolae Dragodănescu, președintele Sindicatului ”Valahia” Târgoviște, singurul sindicat care a apelat la toate ”armele” legale de luptă pentru salvarea Combinatului.

”România va pierde și COS Târgoviște și datoria pe care o avea de recuperat. Nu vom mai produce în România nici oțel și nici măcar fier beton!

Politicienii care și-au dat cuvântul de onoare că vor finaliza acțiunea de preluare a acestui combinat prin dare în plată nu și-au respectat cuvântul dat și au devenit OAMENI FĂRĂ ONOARE!

Salariaților acestui combinat, care au arătat interes pentru soarta  acestui combinat și au participat la toate acțiunile noastre,  făcute cu scopul de a salva acest combinat, LE MULȚUMESC… Dacă în fata ministerului economiei protestam toți salariații, poate că mesajul transmis ar fi fost înțeles de politicieni!

Vom continua acțiunile de protest dacă veți dori acest lucru și dacă veți fi mulți care veți participa la proteste…. nu doar 100!”, a transmis Nicolae Dragodănescu.

Din păcate, intențiile bune pornite de Guvernul PNL nu au fost continuate, iar noul ministru al Economiei din Guvernul PNL USR UDMR, Claudiu Năsui, a păstrat o tăcere condamnabilă pe subiectul COS, în ciuda tuturor solicitărilor venite din partea sindicaliștilor sau a parlamentarilor din județ.