Situația după viitura din zona de munte a Dâmboviței: ce spun autoritățile despre accesul auto

999

Ploile abundente au venit cu probleme și în Dâmbovița, nordul județului fiind afectat,  noaptea trecută, de o furtună violentă, care a creat pagube însemnate!

După o analiză la fața locului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a informat că o porțiune de aproximativ 200 de metri din DJ714, la intrarea în Cheile Tătarului, a fost distrusă de ploile puternice din cursul nopții trecute. ”Drept urmare, drumul va fi închis până la refacerea porțiunii afectate.  În acest sens, la Cabana Bolboci, dar și la intrarea pe drumul dinspre Peștera spre Cheile Tătarului, vor fi montate indicatoare care vor anunța acest lucru”, a anunțat Corneliu Ștefan.
Totodată, informația momentului este că accesul către zona Platoul Padina se va face pe varianta asfaltată de pe marginea Lacului Bolboci.

Acest lucru este subliniat și de Asociația Turistică Peștera-Padina, ai cărei reprezentanți informează că ”accesul auto spre Stațiunea Turistică Peștera-Padina este deschis. Se circulă foarte bine pe drumul asfaltat pe dreapta lacului Bolboci cum se urcă spre Peștera.

”De 20 de ani nu am mai văzut o așa furie a apelor revărsate. Cred mai mult decât oricând că este nevoie de solidaritate și de sprijin pentru autoritățile venite să ne sprijine. Aici ne desfășurăm activitatea, aici locuim, aici oferim servicii de ospitalitate iubitorilor de munte. Consiliul Județean Dâmbovița, Jandarmeria Dâmbovița, Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, Poliția Română, Primăria Moroeni, și nu în ultimul rând Administrația Parcului Natural Bucegi sunt cei care ne sunt alături. Vă mulțumesc!”, este mesajul transmis de Valentin Calcan.

În ceea ce privește turiștii aflați acum în munte, aceștia sunt în deplină siguranță și a fost găsită și ruta pe care pot merge spre casă, a mai arătat președintele CJD.

”Vă asigur că vom reface drumul în cel mai scurt timp, astfel încât zona montană să fie accesibilă pe toate rutele existente.  În acest sens, am convocat, pentru această după-amiază, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița. Vă voi ține la curent cu ceea ce se întâmplă în munte!”, a mai transmis președintele CJD, după vizita efectuată la fața locului.